În noaptea de joi spre vineri se adună norii prin nord-est, iar prin centru va fi brumă. Minimele pornesc -5 grade Celsius, în depresiunile Carpaţilor Orientali, şi se opresc la 10-11 grade Celsius, în Dealurile de Vest.
Vineri, soarele străluceşte pe cer şi vremea continuă să se încălzească. Ceva nori mai apar, după-amiaza, în zona de munte, iar seara şi prin nord-vest, dar se anunță ploi puţine. Maximele vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade Celsius.
În Capitală, urmează o noapte cu vânt liniştit şi aproximativ 6 grade Celsius.
Vineri, vor fi ceva nori pe cer, dar şi soare, cu aproape 23 de grade Celsius în termometre.